postim impreuna!

pe 1 august incepe Postul Adomirii Maicii Domnului, post care tine pana in data de 15 august.

popular, acest post este denumit si “Postul  Sfintei Marii” sau Santamariei. este postul care ne pregateste pentru cele doua mari praznice din luna august: Schimbarea la Fata (6 august) si Adormirea Maicii Domnului (15 august).

cativa dintre abonatii nostri, care au mai tinut in randurile trecute regimul Ohsawa nr 7, ne-au rugat sa mai organizam o noua serie, cu ocazia Postului Sfintei Marii.

regimul nr 7 al Dr. Ohsawa este cel mai drastic regim din cadrul Macrobioticii si consta in consumarea a doar cateva ingrediente: grau, mei, hrisca, orez, sare, apa si foc, deci este PERFECT COMPATIBIL cu postul crestin.

pentru ca stim ca timpul tau este pretios, pentru ca stim ca regimul Ohsawa nu este tocmai usor de tinut si pentru ca avem experienta necesara in domeniu, ne-am gandit sa te ajutam si sa-ti bucatarim noi cu drag toata hrana necesara in post.

impreuna cu alti omeni frumosi am dus la bun sfarsit inca cinci runde de regim Ohsawa, in postul Craciunului 2017, al Pastelui si lunile mai, iunie, iulie 2018.

vom organiza o noua runda de regim, speciala pentru cei care vor sa tina Postul Sfintei Marii, in perioada 1-10 august 2018.

 

ti-am pregatit:

– un abonament de 10 zile

– livrare zilnica, asigurata de noi, in toate cele 10 zile (inclusiv in weekend!). asta inseamna ca mancarea vine acolo unde esti, proaspat gatita.

– 2 tipuri de abonamente:

– varianta 1: prânz + cină 40 lei/zi (contine: supă-400 ml, fel principal-400g, cină-400g, pâinici)

– varianta 2: mic dejun + prânz + cină 50 lei/zi (contine: mic dejun-400g, supa-400 ml, fel principal-400g, cina-400g, pâinci)

abonamentul se face pentru toate cele 10 zilele si se achita integral la prima livrare.

livrarea este zilnica, intre orele 13:00 si 14:30.

comenzile se preiau la numarul de telefon 0755544555 in fiecare zi între 13:00 și 21:00 sau pe mail la contact@rawdia-brasov.ro până în data de 31 iulie 2018, ora 16.00!